Hotelul de lângă gară

Când aștept să tragă trenul la peron, în infama gară Cluj-Napoca, întotdeauna îmi îndrept privirile către hotelul mizerabil de vis-à-vis (pe nume Pax) și nu mă pot opri să mă întreb: de ce – în România, desigur – hotelurile din apropierea gărilor sunt așa de nasoale?

Evident, există un răspuns imediat – pentru că gările sunt și mai nasoale. Cu excepția hotelului Ibis din București (dar luând în considerare celelalte hoteluri din preajmă), nu cred că am văzut în vreo localitate pe care am vizitat-o un hotel decent lângă gară.

Cu ani în urmă, lucram la un ghid turistic și am intrat (ca să probez camerele) în incinta hotelului Cerna (chiar lângă Gara de Nord din București). Camere spartane – cu pat, noptieră și un dulap veștejit model 1900 toamna – și baia pe hol. Toaleta (sau căcăstoarea, mai exact) se afla lângă baie și se putea identifica după smell. Apă caldă ioc, hârtie igienică de Bușteni (model glasspapier), săpun ciu-ciu… dar numai 15$/noapte (la vremea respectivă). Un adevărat chilipir!

Vremurile s-au schimbat, hotelurile nu. Nici gările…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *