“Deși ne facem datoria atât față de grupurile parlamentare din care facem parte, cât și față de electoratul de acasă, avem o mare problemă în Parlamentul European. Dincolo de relațiile personale bune cu ceilalți membri, România a dezamăgit. Degeaba suntem prieteni. Până la urmă, suntem politicieni și e greu să te duci, ca politician, să le explici alegătorilor tăi că ai dat gir unei țări care nu se poate adapta. Lumea se aștepta ca România să profite de noul ei statut de țară membră UE, dar n-a fost așa. Ei ne percep că n-am fost, de fapt, pregătiți, că i-am mințit – iar acum am devenit o povară. Asta e realitatea, tristă: nu mai avem prieteni, nu mai avem aliați, suntem ca o barcă în derivă.” (Corina Crețu, PPE, 23 martie 2009)
Deși nu-mi face plăcere să o spun, are perfectă dreptate. Ba chiar sunt ceva mai pesimist (sau realist, depinde de punctul de vedere): nu vom fi niciodată pregătiți – așa e natura acestui popor, așa a fost mereu, așa va fi întotdeauna. Am fost mereu descurcăreți (în sensul de șmecheri), puturoși, neserioși și – în ultima vreme – mincinoși ordinari. Ultima caracterizare e singura moștenire comunistă, restul le aveam dintotdeauna.