În calitate de lector la Institutul Național de Administrație (INA) – dar și la unul din centrele de formare profesională din țară – am participat la multe programe de instruire pentru funcționari publici. La începutul anului 2009, am renunțat să o mai fac deoarece în acest moment INA este un model de “proastă” practică (ca să fiu amabil) și mi-am propus să încerc, în viitor, să evit orice asociere a numelui meu cu această instituție întrucât mi-ar compromite, în bună măsură, reputația.
Astfel, cursurile de vară (desfășurate la munte sau pe litoral, evident) ale INA sunt adevărate vacanțe pe bani publici pentru funcționarii din primării, consilii județene etc. care se prezintă la locațiile cursurilor – Sinaia, Costinești, Jupiter și chiar Vama Veche (?!?) – cu familia dar și cu așteptări cel puțin jenante pentru lectori. Pe lângă condițiile improprii / improvizate de derulare a acestor cursuri (întotdeauna cursanții s-au plâns de acest aspect) și taxele exorbitante practicate (există nenumărate firme serioase de training ce practică prețuri rezonabile, ca alternativă sau reper pentru INA), majoritatea cursanților solicită reducerea programului de curs la maximum 2-3 ore zilnic pentru a putea profita de plajă, drumeții montane, timp petrecut cu familia sau amanta/amantul etc. Majoritatea argumentează – pe bună dreptate – că “așa e la cursurile INA” și că “de asta au venit”. Aș putea să intru în mai multe detalii (nivelul taxelor de participare, modul în care se contractau locațiile cursurilor la mare și la munte sau alte probleme punctuale, de exemplu) dar nu vreau să ajung în zona derizoriului. Nu vreau, de asemenea, să insist asupra mizeriei incredibile (materiale și umane) din Costinești, ce ar trebuie să-și schimbe urgent denumirea în Șaormanelești sau Gherțoiești.
Instituțiile publice percep cursurile INA ca și o recompensă pentru diverși funcționari publici (un soi de mini-concediu sau compensație pentru orele suplimentare ce nu pot fi plătite sau recompensate altfel). Nu există o selecție pe bază de nevoi reale ale acestor funcționari, nici o preocupare din partea INA pentru politicile de resurse umane din instituțiile publice (dimpotrivă!) și – mai ales – s-a instaurat o adevărată cultură organizațională pe principiul “te duci la un curs INA, deci ai parte de o mică vacanță la mare sau la munte”. Majoritatea funcționarilor care vin la cursuri nu au nici o treabă cu subiectul cursului respectiv – sunt fie trimiși pentru a fi recompensați (cazul cursurilor de la mare/munte), fie sunt “recrutați” de INA pentru a atinge numărul minim de cursanți ce face cursul rentabil (cazul cursurilor din București). Am constatat, astfel, că INA funcționează pe sistemul “cât mai mulți cursanți și prețuri cât mai mari” și că nivelul de calitate al cursurilor este extrem de scăzut (suporturi de curs mizerabile, organizare execrabilă etc.). Puteți vedea (alăturat) o poză cu spațiul impropriu în care am fost nevoit să-mi susțin cursul în iulie trecut la Costinești, un chioșc în plină arșiță, cu temperatura interioară de 50 de grade Celsius (dealtfel, am renunțat la acesta și am ținut cursul afară (?!?), în fața intrării din hotel).
Între timp, primăvara trecută (2008) fostul director al INA ordona realizarea singurelor pliante promoționale ale institutului, acestea înfățișându-l pe dom’ director în format full color, într-o multitudine de poze. Nu e nici o coincidență, probabil, faptul că aceste pliante au fost realizate în preajma alegerilor locale în care același dom’ director a candidat la primăria sectorului 2. De altfel, în afară de instalarea unui sistem de amprentare digitală pentru angajați la intrarea în sediul INA (total impropriu desfășurării de activități educaționale și de cercetare) și de achiziționarea inutilă a unor LCD panels (înlocuitori de flipchart), în ultimii 2-3 ani la INA, nu s-a prea întâmplat nimic pozitiv.
Imediat după asta, monstruoasa coaliție aflată vremelnic la putere l-a instalat în fruntea INA pe domnul Mircea Coșea, pe care am avut onoarea de a-l avea profesor la ASE prin anii ’90. În afară de regretele pe care mi le inspiră această funcție (pe care domnul profesor Coșea o ia cu siguranță în serios), aș oferi câteva sfaturi simple, strategice: institutul trebuie fie să se desființeze (în întregime), fie să abandoneze furnizarea efectivă de cursuri și să se axeze pe activități de cercetare. Iar centrele regionale… să se privatizeze 🙂 fiindcă altfel nu au nici o șansă de supraviețuire. Dacă nu cumva e prea târziu…
Update (ianuarie 2010): Așa cum anticipam, ceea ce dorea dl. prof. Coșea să facă nu este pe placul guvernanților și a condus la demisia domniei sale din funcția de director al INA. Institutul a fost transformat, prin hotărâre de guvern, într-o anexă formală a Agenției Naționale a Funcționarilor Publici – practic, desființându-se. Centrele regionale au fost lăsate de izbeliște și – cel mai probabil – se vor desființa și ele cât de curând, mai ales din lipsă de clienți. Toate acestea nu reprezintă neapărat un dezastru, însă mă aștept ca lucrurile să se înrăutățească pe piața de training a funcționarilor publici.