Din iarna trecută (2008) privim cu toții – neputincioși dar scandalizați și perfect conștienți de ce se întâmplă – cum democrația și bunul simț din România se duc – încetul cu încetul – pe apa Sâmbetei. Iar acum ritmul s-a accelerat. Asociațiile civice – și în primul rând Pro Democrația – sunt ca și inexistente în acest peisaj sinistru, fiind preocupate cu proiecte PHARE derizorii și cu mici restructurări dictate de contextul economic trist din anii 2009-2010. Asociația Pro Democrația, bunăoară, trăiește o perioadă neagră. Cea mai cunoscută organizație civică românească – inițiatoarea proiectului de lege privind votul uninominal – nu a fost capabilă să observe ultimele trei runde de alegeri (parlamentare, europarlamentare și prezidențiale) într-o manieră profesionistă și eficientă.
Guvernul PSD/PD-L și ulterior exclusiv PD-L – cel mai slab din istoria all-time a României – a creat un haos și o instabilitate economică inimaginabile anul acesta, ca să nu mai vorbesc de dimensiunea socială îngrijorătoare pe care o va avea așa-numita “criză” prin luna iunie… Totul a început cu celebrele ordonanțe de urgență nr. 3/2009 (care prevedea semnarea unui angajament de loialitate față de primul-ministru) și nr. 105/2009 (privind ocuparea funcțiilor de conducere a serviciilor deconcentrate – mascarade de concursuri cu candidați unici și recomandări de la partid).
În aprilie 2009, guvernul a introdus impozitul forfetar (ce a falimentat, închis sau pus în “hibernare” circa 25% din firmele românești), dovedindu-se de-a dreptul abject în “gândirea” pe termen lung a perspectivei economice. Am așteptat cu speranță trezirea sectorului asociativ din hibernarea soră cu moartea, am crezut că societatea civilă se va scutura – precum un urs grizzly – și își va ascuți repede colții tociți de atâta plictis și ineficiență. Evident, nu s-a întâmplat nimic.
Au urmat alegerile europarlamentare (cu deturnări de fonduri, fraude electorale incredibile etc. – vezi candidatura EBA, epopeea Iacob-Ridzi, Becali etc.) și – după o vară lungă și leneșă – au venit alegerile prezidențiale. Am constatat cu această ocazie că nici măcar faptul că președintele în funcție al României se folosește fără nici o jenă de un referendum în scop electoral personal nu a ridicat vreo sprânceană în rândul ONG-urilor.
Concluzia pe care o trag este că nu mai mișcă nimeni nimic. În acest moment se pare că oamenii nu mai au nevoie de organizații civice. Cetățeanul român intelectual non-căpșunar (adică fraierii care au rămas în țară, după 1990) nu mai dă nici o ceapă degerată pe Pro Democrația și celelalte asociații civice. Întrebarea fundamentală este, însă: “până când?”.