Ioan Petru Culianu despre România


Ioan Petru Culianu şi mentorul său, Mircea Eliade (sursă: jurnalul.ro)

Se poate afirma fără ezitare: România este pe primul loc în ce privește prostia Inteligenței sale… Faptul că Securitatea a tolerat vreme de aproape douăzeci de ani nebunia patentă a lui Ceaușescu și starea de necrezut a întregii țări, devenită rușinoasă Etiopie a Europei, arată nivelul ei de inteligență. Această mașină ruginită, care probabil absorbea aproape întregul venit național pentru a controla corespondența și telefoanele unor persoane inofensive, pentru a organiza zece schimburi zilnice de pază și cordoane de milițieni de tot soiul la locuința vreunui pașnic dizident, se considera desigur satisfăcută cu privilegiile pe care le deținea în statul ceaușist. Deși oricine își putea da seama cât de mizerabile erau aceste sacrificii.

Cu Ceaușescu limita admisibilă a literaturii era așa-numitul procedeu Constantin Țoiu: poți spune ce poftești despre trecut, atâta vreme cât afirmi: “Iar apoi veni lumina!”… Puțini scriitori au reușit să depășească “procedeul Țoiu”: Marin Preda în hidosul roman “Cel mai iubit dintre pământeni”, atât de prost încât până și Constantin Noica l-a lăudat (despre Noica se știa că opțiunile sale trebuie întotdeauna luate de-a-ndoaselea), Gabriela Adameșteanu în “Dimineața pierdută” și, sistematic, Augustin Buzura în toate romanele sale.

Aceasta este, cred, o prejudecată de nezdruncinat care va marca încă secole de-a rândul atitudinea dominatoare a occidentalului față de popoarele neoccidentale: pe de o parte, el este pentru independența lor etc., pe de altă parte, e cuprins de oroare de îndată ce se gândește că indigenii n-ar putea trăi fără pastă de dinți și carte de credit Visa.