Drumuri europene

Trebuie să recunosc, realitățile României contemporane încep să mă depășească. O nouă dovadă în acest sens este reclama de mai jos, ce poate fi văzută pe toate posturile principale TV și pe nenumărate site-uri. Reclamă la un program dezvoltat cu fonduri europene, orientat – pasămite – către investiții în șosele, căi ferate, autostrăzi, poduri etc. Să nu credeți că acest program abia acum începe, el este în desfășurare din 2007 și se va încheia în 2013.

Campania de informare a programului  TRANS este derulată în cadrul proiectului „Asistență tehnică pentru realizarea unei campanii de informare publică la nivel național privind Programul Operațional Sectorial Transport 2007-2013” și este opera companiilor Mercury360 Communications și Grapefruit. Caraghioșii responsabili de această campanie – împreună cu hârțogarii din Ministerul Transporturilor – își închipuie, probabil, că românii sunt o națiune de imbecili. Nu sunt departe de adevăr, din păcate. Mai trebuie spus că această campanie costă 3.160.500 RON (fără TVA), adică aproape un milion de euro.

Așadar, trenul face 14 ore de la București la Cluj, avem autostrăzi de câteva zeci de kilometri, drumurile județene și comunale sunt jalnice – în schimb cheltuim un milion de euro pe prostii… Desigur, această campanie este parte integrantă a programului TRANS iar banii provin din fondurile europene alocate deja. Însă faptul că nu există nici o posibilitate de a controla necesitatea, impactul și mai ales oportunitatea inițierii unei astfel de campanii arată cât de stupide și lipsite de sens sunt procedurile de implementare ale programelor finanțate prin fonduri structurale. Astfel, peste toată birocrația inutilă și organizarea total defectuoasă a instituțiilor ce administrează banii europeni planează, pare-se, și o lipsă acută a simțului realității.

Un răspuns la „Drumuri europene”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *