Moartea lentă a unui ONG: Pro Democrația

(sursă: www.eu-norway.org)

Ani de-a rândul, am admirat eforturile remarcabile depuse de Asociația Pro Democrația pentru observarea temeinică a alegerilor generale și locale din țară. Am avut apoi privilegiul de a fi instructor, consultant și – în final – membru al acestei organizații esențiale în peisajul, altfel destul de trist, din sectorul non-profit românesc.

Pro Democrația a fost de la bun început o organizație dificilă și relativ greu de gestionat. Toți prietenii mei ce s-au perindat, în timp, prin structurile sale de conducere s-au plâns de scandaluri, lipsă de comunicare, neînțelegeri constante etc. – bref, o atmosferă greu respirabilă. Iar Adunările Generale anuale erau mereu dominate de discuții în contradictoriu, extrem de vocale dar și foarte seci de conținut relevant. Totuși, Pro Democrația își făcea datoria și era prezentă cu un număr consistent de observatori la fiecare proces electoral. Asta și datorită faptului că era susținută financiar în mod consistent de diverse organizații sau programe internaționale: USAID, UE-PHARE, Marshall Fund, diverse ambasade etc.

Din această organizație s-au desprins, de-a lungul timpului, altele care au crescut – hrănite de oameni competenți și activi ce nu și-au mai regăsit motivația profesională și vocația în Pro Democrația – și s-au dezvoltat într-un mod exemplar: Institutul de Politici Publice (IPP), Asociația pentru Relații Comunitare (ARC), Centrul de Resurse pentru Participare Publică (CeRe) și altele.

Din păcate, în timp ce alte organizații își schimbaseră demult “garderoba”, Pro Democrația a ajuns la maturitate în haine de copii. Altminteri, capitalul de imagine și de resurse potențiale era mai degrabă intact, fără a fi utilizat. Într-un mod inexplicabil, odată cu amurgul programelor de asistență tehnică / financiară, asociația și-a început declinul. Structurile din fruntea ei – în mod special Consiliul de Conducere – au eludat cele mai elementare reguli de bun simț financiar și administrativ și nu au aplicat vreo strategie de dezvoltare instituțională sau de fundraising. Rezultatul: din 2008 încoace, Pro Democrația nu a mai avut resursele necesare pentru a fi în stare să observe alegerile (generale, locale sau prezidențiale) – chiar dacă pe teren au fost 2-3 echipe mobile și o mână de voluntari iar de la Centrul Național de Coordonare plecau spre mass-media o sumedenie de comunicate de presă.

Președintele asociației, Cristian Pîrvulescu, este unul din artizanii dezastrului. Anul trecut a fost reales în funcție, în ciuda refuzului sistematic de a reforma organizația și a propunerilor neverosimile din așa-numitul “program” propus Adunării Generale: “democrația electronică”, “analiza oportunității introducerii votului obligatoriu”, “combaterea fundamentalismului religios sau sexismului”, “susținerea inițiativelor privind dezvoltarea democrației participative în familie (?!?) sau în micro-organizații”. Recent, Cristian Pîrvulescu opina că se impune “reglementarea” internetului întrucât internauții au ajuns să aibă o libertate prea mare de exprimare… comentariile sunt de prisos.

Faptul că în 2008 s-a legiferat votul uninominal a fost fără îndoială excepțional și o piatră de hotar în viața Pro Democrației, dar ce folos dacă organizația nu are fonduri suficiente, își pierde oamenii de valoare (membri, voluntari, angajați) și continuă să care povara unei rețele de cluburi dezvoltată artificial (și – din punctul meu de vedere – inutilă)? Iată cum un eveniment de referință nu a fost folosit sub nici o formă pentru a se consolida o bază organizațională sănătoasă sau pentru atragerea de fonduri din alte surse decât cele tradiționale.

CSR, mecanismul 2%, activități generatoare de venituri etc. – sunt instrumente de fundraising ce n-au fost utilizate niciodată de asociație, considerându-se că astfel de abordări ar afecta cultura sa organizațională. Dar acest aspect este numai unul dintr-o multitudine de tare instituționale bizare pentru cea mai cunoscută organizație neguvernamentală din România.

La începutul lunii septembrie a.c., Pro Democrația aniversează 20 de ani de existență. Însă ea este, acum, un ONG oarecare: sărac și fără planuri serioase de viitor, gestionat de persoane – probabil – bine intenționate dar lipsite de competențele de management necesare. Este o organizație posomorâtă, obosită, fără viziune, fără vreo urmă de strategie pe termen scurt și mediu, incapabilă să funcționeze eficient în condițiile post-USAID și post-PHARE (ca să zic așa).

Soluțiile pentru salvare țin de science-fiction. În prezent, angajații din Centrul Național de Coordonare sunt puțini, tineri și fără experiență. Orice iluzorie tentativă de restructurare (oricum, târzie) se va lovi de incapacitatea și lipsa de angajament & resurse a cluburilor din țară, precum și de o teamă patologică față de măsurile dure și nepopulare ce ar putea urma (reorganizarea rețelei de cluburi și a Centrului Național de Coordonare, atragerea de persoane-resursă din afara organizației în Consiliul de Conducere, activități masive de strângere de fonduri și altele).

La vârsta respectabilă pe care o are, banii pe care i-a cheltuit de-a lungul timpului și – mai ales – misiunea pe care și-a asumat-o, Pro Democrația nu-și permite să supraviețuiască la limita inferioară a subzistenței unui ONG. Societatea românească încă mai are nevoie de ea, însă nu de proiectele mici și insignifiante din ultimii ani, ci de certitudinea că următoarele alegeri vor fi observate cu seriozitate și responsabilitate. Cetățenii au nevoie de o organizație puternică, care să le reprezinte interesele și să acționeze inteligent și iscusit în acest sens. Regretabil, nimic nu pare să indice vreo schimbare de macaz în viitorul apropiat. Iar “moartea” lentă în care se zbate Pro Democrația va fi, cu siguranță, din ce în ce mai dureroasă.