Victor și depresia

Dacă aș fi în locul lui Victor Ponta, nu numai că mi-aș da demisia din funcția de premier, dar m-aș retrage complet din politică. Cred că suferă o dezamăgire apocaliptică, fără egal pentru un politician din România. Una atât de puternică încât te poate arunca într-o depresie cruntă. Să vă spun și de ce.

Până la urmă, dacă suntem realiști și ținem cont de fapte, guvernul PSD n-a fost așa de nasol precum s-ar crede (cel puțin din punct de vedere al politicii economice și al măsurilor relevante pe care le-a luat). Pentru omul de pe stradă, care vede lucrurile superficial și direct, în cei 2 ani de guvernare s-au întâmplat evenimente interesante (pe care eu personal le-am apreciat – e drept, cu circumspecție) ce nu au fost judecate la justa lor valoare: a scăzut CAS-ul (pentru prima dată în istorie!) și – culmea! – a fost aspru criticat pentru asta (așa cum nu i s-a întâmplat lui Tăriceanu când a introdus cota unică). Au crescut salariile în sectorul public, după ce guvernul Boc le scăzuse cu 25% în 2010, și pensiile de asemenea (iar din 2015 cu încă 5%). Ponta a numit-o pe Laura Codruța Kövesi șef la DNA, cu toate criticile aduse de PNL la vremea respectivă, iar DNA-ul și-a văzut de treabă fără ca guvernul să aibă vreo interferență în activitatea acestuia (în afară de câteva vociferări nesemnificative). Până la urmă, nu s-a dat nici vreo amnistie, și nici nu s-a obstrucționat justiția în vreun fel. Bref, Ponta avea cu ce să se laude – n-a fost un premier destoinic dar nici unul catastrofal.

În schimb, partidul pe care îl reprezintă precum și echipa costisitoare de campanie l-au îngropat și l-au făcut de râs. Aparatul propagandistic, rețeaua națională de primari și intelighenția pesedistă – așa uzate cum sunt – au funcționat mai prost ca niciodată. Prestațiile la TV (probabil intens pregătite și repetate) l-au înfățișat ca un individ agresiv verbal, arogant și ipocrit – toate astea completând povestea cu plagiatul și un CV dubios. Campania sa electorală a insistat pe teme irelevante sau antipatice electoratului care contează în acest moment (unitate, ortodoxie, român vs. neamț etc.), oamenii din spatele lui neînțelegând că în România deja s-au schimbat generațiile iar cea din prezent detectează mult mai ușor bullshit-ul. Bomboana pe colivă a fost organizarea dezastruoasă a primului tur de scrutin în Anglia, Franța, Spania, Italia și Germania – ceea ce a declanșat (alături de cele enumerate mai sus) o mobilizare fără precedent și o participare la vot fantastică (64% față de 53% în turul 1, în fapt singura opțiune care putea să-l scoată președinte pe Klaus Iohannis).

Dacă adunăm toate acestea, e ușor de înțeles că Victor Ponta este foarte aproape de a deveni, în doar 24 de ore de la alegeri, un cadavru politic. Rechinii și bivolii din PSD nu mai au încredere în el, în guvern nu mai are autoritate (și nici credibilitate) și cred că nici acasă nu e o atmosferă prea grozavă. Poate doar o vizită la familia Geoană l-ar mai putea remonta. Înfrângerile, frustrările și dezamăgirile se digeră ceva mai ușor între doi loseri.

De la HotNews la ColdNews

Prin anul 1999-2000 apărea RevistaPresei.ro, un proiect jurnalistic extrem de ambițios al Asociației Editorilor de Presă Online – inițial sprijinit (finanțat?) de Soros Open Network prin defuncta Fundație Concept. Proiect ce a înghițit, printre altele, finanțări consistente din diverse programe europene (vezi acest tabel cu câteva din finanțările obținute de AEPO). Inițial, site-ul www.RevistaPresei.ro înlocuia cu succes vraful de ziare de pe masa celor ce se ocupă cu monitorizarea presei scrise. L-am adoptat de la bun început pentru că oferea tot ce era mai bun (știri, articole, editoriale etc.) din majoritatea ziarelor naționale din România – știri proaspete la prima oră cu un singur click!

Prin 2005, RevistaPresei.ro a suferit un rebranding și a devenit HotNews.ro – mai mult, site-ul nu mai conținea doar articole preluate din alte publicații ci și materiale proprii. Până aici, toate bune și frumoase. De anul trecut, însă, HotNews a suferit o bruscă și inexplicabilă schimbare de atitudine: de la o poziție neutră, obiectivă și – deci – admirabilă, către o abordare vizibil partizană a tematicilor legate de președinte și partidul de guvernământ. Mai mult, în timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din 2009, HotNews a fost în mod clar alături de Traian Băsescu.

Dacă nu mă credeți, (re)citiți o selecție de articole (din arhiva HotNews), toate publicate în preajma alegerilor prezidențiale din 2009: Patriciu, opere complete, Revoluția prostului gust sau Relaxați-vă cu ei. Autorii articolelor – doi dintre jurnaliștii online de prim-plan ai HotNews.

După ce am înghițit – cu greu și fără bucurie – trecerea HotNews-ului (pe care, repet, îl urmăresc constant de 10 ani încoace) în zona de influență Băsescu – PD-L, de ceva vreme urmează faza a doua: intoxicări – îmi place teribil cuvântul ăsta – cu sau fără intenție, având ca subiect chestiuni sensibile: lupta cu fast-food-ul nesănătos, dezbateri despre agroturism la Roșia Montană (în loc de cianuri și alte nasuleli), binefacerile traiului în afara orașului și așa mai departe. O mixtură de idei relativ cool (sau ce se doresc a fi cool) și atitudini voit educative în aceeași direcție, ce încearcă să contrabalanseze propaganda – e drept, subtilă – filo-pedelistă.

Mă amuză genul acesta de abordare superficială (însă în mod voit scolastică) a unor evenimente neimportante – cum ar fi, de exemplu, vizita lui Barack Obama, cu sau fără Medvedev, la un restaurant fast-food. Pe un blog păstorit de HotNews, bineînțeles. Sau rubrici / proiecte online precum SmartWoman, Think Outside The Box / Experimentul Caveman etc. – ce pornesc de la bloggeri asociați site-ului sau de la diverse articole publicate anterior. Bloggerii bonjouriști din zilele noastre nu-și puteau intitula proiectele în limba română (cum sună, oare, FemeieIsteață, Gândește în Afara Bostanului sau Experimentul “Omul Cavernelor”?), iar conținutul este, firește, inspirat de ideile altora. De peste ocean, bunăoară. Bref: scurte manipulări lipsite de originalitate, generate de tineri sau mai-puțin-tineri bloggeri dezamăgiți că nu și-au luat tălpășița din România la momentul potrivit.

O altă constatare tristă: HotNews nu mai este așa fierbinte ca de obicei. Totuși, încă navighez – zilnic – printre articolele lor. Mai degrabă din inerție decât dintr-un interes real pentru informațiile publicate de ei. Sau, poate, în speranța că într-o bună zi își vor recunoaște păcatele și-și vor asuma rolul inițial, acela de jurnaliști independenți și maximum de obiectivitate.

Offtopic: A propos de Barack Obama și mult-hulitul cheeseburger… De regulă, deontologii alimentației sănătoase sunt, în cel mai bun caz, neofiți ai gastronomiei de bună calitate. Cu alte cuvinte, habar n-au ce e cu adevărat bun. Nu neapărat de mâncare, dar și în viață. Un cheeseburger nu este neapărat fast-food, însă dacă ai consumat așa ceva doar la McDonald’s sau Burger King poți fi tentat să tragi concluzii greșite. Așadar, cine spune că grăsimile, alcoolul și tutunul dăunează sănătății are perfectă dreptate. Ferice de cei ce nu au fumat țigările grecești Origin, celebrele Pall Mall fără filtru sau trabucurile din tutun de proveniență cubaneză! Să fie sănătoși triștii amatori de salate și legume fierte, nu experții în mușchi de vită sau degustătorii de köfte și döner kebab! Trăiască băutorii de nectar și bere fără alcool, jos dependenții de Coca-Cola și obsedații de Wild Turkey, Armagnac sau Mezcal!

Eterna criză a bunului simț

Spre sfârșitul anului trecut am constatat, în concordanță cu peisajul politico-economic din România, că pe meleagurile mioritice încă nu ne-a vizitat vreo criză. De asemenea, anticipam că vom fi vizitați de numita “criză” pe la mijlocul lui 2010. Sunt nevoit să recunosc că am greșit pe jumătate. Am fost un optimist. Anul trecut România a traversat, fără îndoială, o criză profundă – cea a competenței și a bunului simț economic și social.

Pregătită de măsurile deopotrivă nepopulare și inconștiente din 2009 – impozitul forfetar, politizarea totală a administrației publice și instituțiilor deconcentrate, managementul dezastruos al fondurilor post-aderare și lista poate continua – a venit vremea “recoltei”: proteste sindicale generalizate din luna martie încolo, o cifră neverosimilă (s-au vehiculat fie 1.000.000, fie 500.000) de șomeri, sectorul IMM pe butuci, evaziunea fiscală în creștere dramatică, scăderea drastică a consumului, abandonarea (sau întârzierea) proiectelor de dezvoltare a infrastructurii etc. În paralel, spectrul politic este într-o fierbere permanentă dar nejustificată iar instituțiile statului (în mod special școlile, finanțele publice și administrația locală) sunt paralizate sau incapabile să-și exercite atribuțiile în mod coerent. Evident, la toate acestea se adaugă și momentul când primele zeci de mii de disponibilizați (din primăvara și vara trecută) vor epuiza perioada în care primesc alocații sociale, iar statul român nu va avea suficiente resurse financiare pentru a susține un buget nerealist.

Asta este criza pe care începem, în curând, să o parcurgem. Orizontul de așteptări – reacții guvernamentale de impact sau mișcări spectaculoase pe piața muncii – este redus sau invizibil. Privind lucrurile din punct de vedere economic, era ușor de prevăzut ce se va întâmpla anul acesta. Prilejul (pentru guvern) de a adopta o seamă de măsuri – în principiu, la mintea cocoșului – a fost ratat cu desăvârșire: o creștere a TVA-ului cu 2-3% (de exemplu) ar fi inhibat consumul (acest lucru fiind benefic într-o perioadă de criză) și ar fi forțat consumatorii individuali și/sau companiile să economisească sau să-și concentreze resursele financiare către investiții puține – însă durabile, serioase.

Blocajul economic nu este cauzat de nivelul actual al TVA-ului, ci de lipsa de lichidități și de incapacitatea managerială dovedită de majoritatea instituțiilor alimentate din bugetul de stat. România este, din păcate, un stat “consumator”, nu “producător”, iar menținerea actualului nivel al TVA-ului antrenează fie o creștere nejustificată, fie o scădere nesemnificativă a cheltuielilor. De aici rezultă un deficit bugetar și mai amplu decât cel prognozat, iar economia românească este sensibilă la acest capitol.

Adevărata criză a sosit în România. Se află printre noi chiar dacă nu o vedem: e ascunsă printre cumpărăturile din căruciorul de la supermarket, în autobuzul aglomerat, prin șanțurile de pe bulevarde, printre rândurile scrisorilor de la administrația financiară. Vine după un popas trist în Grecia, unde – deși întotdeauna e mai mult soare și cerul este mai albastru ca la noi – iarna trecută a fost frig și înnorat.