La joacă prin dulapul cu băuturi

Să fim serioși, viața fără alcool este o adevărată dramă. Însă alcool de bună calitate. Oamenii obișnuiți beau mult dar nu știu să-și aleagă licorile. La fel ca și în cazul tutunului, cred că un top al băuturilor mele preferate poate fi un ghid util consumatorului începător (sau avansat!). Vă avertizez, însă, că nu recomand consumul fără măsură sau combinațiile (de regulă nereușite) între băuturile descrise mai jos.

10. Liqueur Drambuie este un alcool nobil, rudă apropiată a whisky-ului. Numele vine de la expresia An Dram Buidheach, adică “băutură ce satisface”. Are un gust dulceag (dar foarte plăcut în combinație cu gheață și scotch whisky – binecunoscutul cocktail Rusty Nail) datorat mierii și extraselor de ierburi din compoziție. L-am descoperit în 1997 în Spania și mi-a plăcut foarte mult.

9. Pálinka Vilmos este prietena mea de 10 ani! Ne-am cunoscut în 2000 la Șumuleu-Ciuc și de atunci suntem mereu împreună – mai precis, există întotdeauna o sticlă de Vilmos în dulapul de băuturi. Vilmos își trage numele de la perele Williams (ingredientul principal!) și este produsă de compania maghiară Zwack încă din 1790 (sub numele alternativ Vilmoskörte). Spre deosebire de pălinca românească, are un gust delicat și uleios, o aromă puternică de fructe și o culoare palid-gălbuie.

8. Irish Whiskey Jameson: mai bun decât scotch-ul (în opinia mea, desigur), whiskey-ul irlandez are un gust aparte, plăcut și dulceag, comparativ cu verișorul său scoțian. Nu este un ingredient recomandat pentru cocktailuri, însă poate fi băut straight fără griji sau dureri de cap. În decembrie 2005, am reușit să aduc 9 sticle de alcool (printre care 3 sticle de Jameson) din Serbia și din celebrul duty-free de la Stamora Moravița!

7. Chartreuse – după cum bine spunea Quentin Tarantino în “Death Proof” – este prima băutură care a dat numele unei culori (verde Chartreuse). Călugării din ordinul cu același nume o fabrică încă din secolul XVII în sudul Franței. Are un gust foarte cool: este – în același timp – dulce, iute și ușor amărui. Din păcate, se găsește foarte rar (chiar deloc) pe aceste meleaguri. Este un bun digestiv dar eu recomand să o beți seara, nu mai mult de două shot-uri.

6. Malibu Rum este produs în Barbados, ușor diferit de celelalte mărci (Bacardi, Havana Club) prin faptul că are aromă de nucă de cocos. Inițial, era destinat să ușureze durata de “producție” a unei Piña Colada, însă a avut succes și fără alte combinații. Este adaosul perfect pentru Coca-Cola și nopțile fierbinți de vară, alături de o felie de lămâie verde, multe cuburi de gheață și – bineînțeles – o prezență feminină.

5. Bourbon Whiskey Jack Daniel’s (Single Barrel) – varianta nobilă a celebrului whiskey, ceva mai tare și cu gust pronunțat. Bourbon este un whiskey ce îmbătrânește în butoaie de lemn, folosite anterior la depozitarea de sherry. De aici se obțin aroma specială și gustul specific al acestei băuturi ce se fabrică în Kentucky sau Tennessee (cazul lui Jack Daniel’s).

4. Tequila José Cuervo Especial (Silver) se deosebește de celelalte produse similare prin gustul său ușor afumat ce amintește de mezcal. Este perfectă în cocktailuri (Margarita, în special) dar și fără nimic altceva decât sare și felii de lămâie într-o lungă serie de shots. Se fabrică în Mexic încă din 1795 și face parte din celebrul trio “The Three J’s”: Jack (Daniel’s), Jim (Beam) & José (Cuervo) – familiar băutorilor rafinați din sudul Statelor Unite.

3. Vodka “S Serebrom” am descoperit-o în Armenia cu ocazia unei întâlniri de lucru 🙂 la un jazz-bar de sorginte rusească. Între Katiușa, Ocii Ciornîi și două clătite cu carne am reușit să bem – 4 oameni – 3 sticle de S Serebrom în câteva ore. Este, fără îndoială, cea mai bună vodcă pe care am băut-o vreodată. Nu amețește și nu provoacă vreo durere de cap. Sticla conține, pe fundul ei, un bănuț de argint. Se bea, precum toate vodcile din lume, la o temperatură cât mai mică (se ține ore bune în congelator) și se combină obligatoriu cu ceva de mâncare.

2. Cognac Ararat “Nairi” – fără discuție, cel mai bun cognac pe care l-am băut vreodată. Mulți spun că armenii fabrică cel mai bun cognac din lume. Sunt întru totul de acord cu asta. Compania Ararat – în prezent sub patronat francez – este producătorul tradițional de cognac în Armenia. Nairi este vârful de gamă, un cognac bătrân (are 20 de ani!) dar minunat. Senzațiile pe care le trăiești când delicioasa licoare se prelinge dinspre buze către stomac sunt unice: o aromă specială, un gust delicat și pătrunzător, o căldură plăcută în tot corpul.

1. Bourbon Whiskey Wild Turkey (Rare Breed). Dacă aș fi un poet cu oarecare talent, i-aș scrie o poezie – atât este de bun! Nu are nici un cusur – închis la culoare, aromă inimitabilă, un gust fabulos și – mai ales – o senzație deplină de good life… Un pahar de Rare Breed se savurează pe terasele din Cannes sau Menton, pe băncile debarcaderului din Marbella sau în lounge-urile confortabile din Bodrum, alături de jet set-ul ce colindă în lung și-n lat Marea Mediterană. Rare Breed este varianta “premium” de bourbon Wild Turkey. Nu este o băutură ieftină, însă face toți banii. L-am regăsit după mulți ani în magazinele de alcool fără taxe din insula Kos și le-am cam golit stocul.