Drumuri europene

Trebuie să recunosc, realitățile României contemporane încep să mă depășească. O nouă dovadă în acest sens este reclama de mai jos, ce poate fi văzută pe toate posturile principale TV și pe nenumărate site-uri. Reclamă la un program dezvoltat cu fonduri europene, orientat – pasămite – către investiții în șosele, căi ferate, autostrăzi, poduri etc. Să nu credeți că acest program abia acum începe, el este în desfășurare din 2007 și se va încheia în 2013.

Campania de informare a programului  TRANS este derulată în cadrul proiectului “Asistență tehnică pentru realizarea unei campanii de informare publică la nivel național privind Programul Operațional Sectorial Transport 2007-2013” și este opera companiilor Mercury360 Communications și Grapefruit. Caraghioșii responsabili de această campanie – împreună cu hârțogarii din Ministerul Transporturilor – își închipuie, probabil, că românii sunt o națiune de imbecili. Nu sunt departe de adevăr, din păcate. Mai trebuie spus că această campanie costă 3.160.500 RON (fără TVA), adică aproape un milion de euro.

Așadar, trenul face 14 ore de la București la Cluj, avem autostrăzi de câteva zeci de kilometri, drumurile județene și comunale sunt jalnice – în schimb cheltuim un milion de euro pe prostii… Desigur, această campanie este parte integrantă a programului TRANS iar banii provin din fondurile europene alocate deja. Însă faptul că nu există nici o posibilitate de a controla necesitatea, impactul și mai ales oportunitatea inițierii unei astfel de campanii arată cât de stupide și lipsite de sens sunt procedurile de implementare ale programelor finanțate prin fonduri structurale. Astfel, peste toată birocrația inutilă și organizarea total defectuoasă a instituțiilor ce administrează banii europeni planează, pare-se, și o lipsă acută a simțului realității.

România: 2 ani în Uniunea Europeană

Deși ne facem datoria atât față de grupurile parlamentare din care facem parte, cât și față de electoratul de acasă, avem o mare problemă în Parlamentul European. Dincolo de relațiile personale bune cu ceilalți membri, România a dezamăgit. Degeaba suntem prieteni. Până la urmă, suntem politicieni și e greu să te duci, ca politician, să le explici alegătorilor tăi că ai dat gir unei țări care nu se poate adapta. Lumea se aștepta ca România să profite de noul ei statut de țară membră UE, dar n-a fost așa. Ei ne percep că n-am fost, de fapt, pregătiți, că i-am mințit – iar acum am devenit o povară. Asta e realitatea, tristă: nu mai avem prieteni, nu mai avem aliați, suntem ca o barcă în derivă.” (Corina Crețu, PPE, 23 martie 2009)

Deși nu-mi face plăcere să o spun, are perfectă dreptate. Ba chiar sunt ceva mai pesimist (sau realist, depinde de punctul de vedere): nu vom fi niciodată pregătiți – așa e natura acestui popor, așa a fost mereu, așa va fi întotdeauna. Am fost mereu descurcăreți (în sensul de șmecheri), puturoși, neserioși și – în ultima vreme – mincinoși ordinari. Ultima caracterizare e singura moștenire comunistă, restul le aveam dintotdeauna.

Europa Panel

Cu ceva timp în urmă, mai precis între noiembrie 2007 – februarie 2008 am participat la un focus group internațional inițiat de cel mai important ziar din Olanda – NRC Handelsblad – pe tema politicilor Uniunii Europene: Europa Panel. Ideea era simplă – moderatorii puneau o întrebare și vreo 7-8 persoane (selectate de ziariștii de la NRC Handelsblad) din diverse țări răspundeau la ea. Iată întrebările și răspunsurile mele (în engleză):

What kind of policy should the EU have towards Russia? Focus on human rights, or trade?
Generally speaking, there shouldn’t be a choice between human rights and trade. Not for Russia, not for any other country in the world. However, if we speak about trade with Russia, we probably think about gas.
Early 2006, the Russian energy company Gazprom forced Ukraine, Belarus and Moldova to pay sharply higher prices for natural gas, and envisaged to negotiate new prices for Eastern European countries. Although many would say these increases could be linked to the Kremlin’s political games – on a seller’s market such as gas supply – the truth is that these new prices only reflect an extensive control of the Russians towards their own natural resources and an attempt to get more money for the same product. Soon, this trade policy will probably hit the EU (especially Eastern and Central Europe countries), but its impact will be, in my opinion, only positive. The use of new, alternative sources of energy will be speeded up, research will boost, and other suppliers (e.g. Algeria), will emerge.
Nevertheless, all EU countries must have a coherent attitude and build their individual trade strategy on the same basis. And, last but not least, EU’s potential to support human rights in Russia should clearly move beyond seeking agreement on general commitments for the sake of a lower gas price!

What are you willing to do to help prevent climate change?
Now that in Eastern Europe summer is hotter and winter turns slowly into a milder season – it is crystal clear that something’s wrong. The climate issue seems to escalate into a crisis, and the only obvious way in which the average citizen can do something is to reduce its daily well-being. This is certainly bad news for someone who just started to experience the joys of consumerism. However, I am certainly willing to do less of some things that I didn’t do before – flying planes and eat non-organic food, for instance – or giving up my hopes of ever driving a 4×4 in favour of a state-of-the-art, EU-compliant bicycle. “Return to the simple things”, some will probably say. Unfortunately, it is much more complicated.

Next week the government leaders will sign the treaty of Lisbon that came instead of the European constitution. Also on the 21st of December the Schengen-area of free movement will be expanded with nine new members states. Is Europe ‘finished’ now? Are we there?
Europe – fortunately – is not, geographically speaking, a land with clear boundaries. It is a concept, a framework, and a standard. It should remain also an open space of freedom, in constant expansion.
As we will travel freely from Lisbon to Vilnius, we should always bear in mind that Europe is not there, yet. It still has a long, long way to go – over the mild hills of Serbia, the rich vineyards of Moldova, and the fascinating coastline of Turkey. And, who knows, perhaps crossing the rough paths of the Urals…

The year 2008 will be all about the primaries and presidential elections in the US. There is a lot of attention in European media about the campaigns and candidates. Does it matter for the members of the European Union, who becomes the next president of the USA?
The United States are, as always, important for Europe. The world’s well-being and stability – in general terms – depend so much on Americans. It does matter, of course, if the next president of the United States will be a Baptist Minister, a Mormon, a woman or an African American. Nevertheless, what does really matter is what will be America’s policies and actions regarding Iraq, terrorism, Africa, climate change and – last but not least – Europe and Europeans. Americans may consider these elections a historical moment if Barack Obama or Mrs. Clinton wins the elections. We, Europeans, already had such breakthrough events in our own countries. Hopefully, the new president will be much more open and trustful towards the EU’s policies and reflect a bit on the European model.